Ex Igni Natus este a patra carte semnată de Alex Andronic, autorul care își dezvăluie, de această dată, versatilitatea artistică printr-un volum de poezii. 
Departe de a fi doar o colecție de versuri, această carte este o confesiune poetică ce explorează vulnerabilitatea și puterea umană, iubirea interzisă, pierderile devastatoare și renașterea din cenușă. Metaforele curajoase și imaginile unice transformă fiecare poezie într-un univers aparte, unde emoțiile ard cu o intensitate greu de descris.
Ex Igni Natus este o celebrare a imperfecțiunii, a rezistenței și a frumuseții care se naște din lupta cu sine. O lectură menită să lase urme, să provoace întrebări și să ofere un refugiu celor care, în tăcerea lor, caută sensuri mai profunde.
***
Mă uit spre tine și văd  
Cum te pierd cu fiecare minut care moare între noi.
Întreaga lume se luptă să mi te smulgă din suflet.  
Cerul te cheamă sus, îți șoptește chemarea lui albastră,  
Pământul se zvârcolește, strigă să te absoarbă în inima lui întunecată.  
Te vor și stelele, îți trimit lumina lor ca un cântec de sirenă,  
Vântul aspru,  
Pare să te smulgă cu furie din brațele mele slăbite,  
Iar ploaia coboară,
Să te șteargă din memoria mea,  
Să curețe fiecare minut în care ai fost al meu,  
Fiecare secundă în care inima mea a bătut doar pentru tine.
Apoi fulgerul sfâșie cerul.  
Pământul se crapă sub noi, gata să te înghită cu lăcomie,  
Să te transforme în țărână, iar pe mine,  
În nimic.  
Mă scuipă afară,  
Simt cum noroiul îmi arde pielea, ca lava încinsă curge peste carne,  
Cum cratere adânci se nasc pe trupul meu,
Prin care începe să se scurgă dorul.
Sălbatic și fierbinte, mă mistuie din interior,  
Mă arde și urlu.
Implor toți zeii, puterile ascunse să mi te mai lase
O clipă.  
Un minut în plus, să te pot ține aproape, 
Strâns la piept,
Să pot fura o ultimă suflare din tine.
Blestem că-mi lasă buzele fără atingerea buzelor tale,  
Blestem și timpul, și pământul,  
Blestem tot ce respiră fără să știe că tu ești aerul meu.  
Dar lumea întreagă te vrea,  
Lumea, cosmosul, toate elementele te cer,  
Te revendică ca pe un trofeu divin.  
De ce ar conta că eu te vreau mai mult?  
Ce înseamnă dorința mea în fața acestei sete universale care te smulge din mine?
Te pierd cu fiecare bătaie a inimii,  
Fiecare puls îmi amintește că timpul curge împotriva mea.  
Am devenit o umbră, o fantomă în propriul trup,  
Fără tine, nu sunt decât praf purtat de vântul nemilos,  
Un gând de al tău uitat.
Întind mâinile, dar ele nu mai ating nimic.  
Tu te stingi din mine ca o flacără în furtună,  
Iar eu rămân, pustiu,  
Un suflet cuprins de cenușă,  
Fără alinare, fără timp,  
Într-o lume care te vrea mai mult decât pot eu să iubesc.  
Totuși, te vreau.
În această luptă imposibilă,  
Într-o lume care urlă să te ia de lângă mine,  
Eu continui să te vreau.
Mai mult decât toate stelele la un loc,  
Mai mult decât cerul, decât pământul ce-și deschide gurile hulpave.  
Te vreau cu o sete ce depășește orice putere,  
Dar cine sunt eu, un simplu om,
să mă lupt cu infinitul pentru tine?